Luni, 20.01.2014, Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene ,,Aurel Vlaicu” organizează o ceremonie dedicată generalului (retr.) Aurel Niculescu, fost comandant al şcolii şi al Aviaţiei Militare în perioada 1960-1977, cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 90 de ani. În cadrul ceremoniei, va avea loc dezvelirea bustului “General Aurel Niculescu”, lucrare a sculptorului Constantin Sinescu, amplasată în galeria comandanţilor şcolii. De asemenea, vor fi depuse jerbe de flori la monumentul eroilor aviatori aflat în incinta instituţiei. La eveniment sunt invitaţi reprezentanţi ai Statului Major al Forţelor Aeriene, ARPIA, asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi retragere. Jurnaliştii care doresc să ia parte la eveniment vor fi aşteptaţi în ziua de 20 ianuarie, la sediul Şcoalii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene, începând cu ora 11.15. Solicitările de acreditare vor fi transmise până vineri, 17 ianuarie, ora 15.00.
Persoană de contact: