Baza Aeriană de Instruire și Formare a Personalului Aeronautic "Aurel Vlaicu"

Arma radiolocaţie a cunoscut o evoluţie si mutaţii dintre cele mai spectaculoase, Astfel, in baza legii nr.938 din martie 1939 a luat fiinţa Serviciul general de Pândă si Alarmă, pe teritoriul României au fost dislocate 6 staţii de radiolocaţie de producţie germană (3 FREYA si 3 WURTZBURG), iar structura Serviciului reorganizata pe 28 zone de apărare antiaeriană, a funcţionat până la 9 mai 1945.
În continuare la 10 aprilie 1949 a luat fiinţă în cadrul Comandamentului Apărării Antiaeriene Secţia de Pândă Aeriană (ulterior O.I.L.A), care ia în subordine prima campanie de radiolocaţie de la Bucureşti – Băneasa dotata cu staţii de tipurile S.C.R.-527 D (americană), AN/TPS – 53 (engleză), WURTZBURG (GERMANĂ), apoi alte companii si batalioane înfiinţate si înzestrate cu staţii de radiolocaţie de producţie sovietică de tipul 3P-20, GP-3A, P-8 si P-20.
Ziua care semnifică apariţia radiolocaţiei ca sistem unic de supraveghere a spatiului aerian, este 25 iulie 1955, când prin ordinul C.L.-0074 au luat fiinţa in cadrul C.A.A.T. trupele radiotehnice ca arma in armata României, având in structura 3 regimente si 2 batalioane cu 12 noduri si 14 posturi radiotehnice.
În continuare până in 1978 a continuat dotarea cu tehnică sovietică de tipul: P-12, P-30, P-15, P-35, P.R.V.-11, P-37, cînd s-a introdus in serviciu pe scara largă si aparatură de automatizare (VP-01, VP-02, VP-04, VP-11) iar ulterior până in 1989 datorită necesităţii îmbunătăţirii parametrilor zonei de cercetare a spaţiului aerian numărul subunitâţilor a crescut la 56 si al mijloacelor la 234, apărând noi tipuri: P-18, PRV-13, P-14, PRV-17, START-1M, ST-68.
Structurile de comandă şi învăţământ au evaluat de asemenea. Astfel in 1960 Şcoala Militară de ofiţeri activi de radiolocaţie, înfiinţata in 1952 la Sibiu, a fost mutata la Braşov, unde fiinţează si astăzi, iar in 1998 Brigada 46 Radiotehnica- Ploieşti (înfiinţata in 1965) si Brigada 41 Radiotehnica- Timişoara (înfiinţata in 1966) au fost desfiinţate, in locul lor apărând Centrele de radiolocaţie (similar regimente) fapt ce a condus la creşterea operativităţii, supleţei si eficientei actului de decizie, la optimizarea fluxului informaţional despre situaţia aeriana si la crearea condiţiilor pentru realizarea sistemului integrat-militar si civil de gestionare a spaţiului aerian.
În prezent in cadrul procesului de reforma a armatei, radiolocaţia continuă perfecţionarea cadrului organizatoric si funcţional, ca urmare a noii arhitecturi de securitate si a înzestrării cu tehnică performantă.
Introducerea în dotarea subunităţilor de radiolocaţie a sistemelor radar moderne 3D cu rază lungă de acţiune (FPS-117) cu rază mică de acţiune ( Gap Filler) si operaţionalizarea ASOC (Centrul de operaţii pentru suveranitate aeriana) au creat bazele modernizării, ale trecerii de la radiolocaţia analogică la cea digitală cu o bună protecţie la toate categoriile de bruiaj, precum si la posibilitatea lucrului compatibil cu sistemele aviaţiei militare si civile.
Aderarea României la NATO a impus ca procesul de înzestrare cu mijloace radar moderne si informatizarea conducerii activităţilor specifice să determine adoptarea unor noi structuri coerente si ierarhizate astfel încât sa pună în valoare performanţele tehnicii în cadrul unui sistem de supraveghere a spaţiului aerian integrabil in NATINEADS.